APEL LA RESPONSABILITATE ȘI IMPLICARE CIVICĂ!
Situația incendiilor de vegetație uscată, miriște, culturi agricole, păduri și resturi vegetale (menajere) la nivel județean devine, pe zi ce trece, din ce în ce mai îngrijorătoare. În acest sfârșit de săptămână, dintr-un total de 73 de misiuni ale pompierilor militari teleormăneni, nu mai puțin de 38 au fost reprezentate de incendii, dintre care doar trei s-au manifestat la locuințele sau în gospodăriile cetățenești, iar celelalte 35 de incendii au fost de vegetație uscată.
La aceste evenimente s-au adăugat 28 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a cetățenilor cu probleme medicale, 4 intervenții la accidente rutiere, produse pe raza localităților Drăgănești Vlașca, Zimnicea, Turnu Măgurele și Seaca (jud. Olt), în urma cărora cinci persoane au necesitat îngrijiri medicale de specialitate și transport la unitățile de primiri urgențe din apropiere, o misiune de salvare a unui animal din medii ostile vieții (fântână), o intervenție pentru deblocarea unei uși de acces în locuință, în vederea facilitării intervenției echipajelor medicale la o persoană cu probleme de sănătate și o misiune pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor (P.S.I.) la un transformator electric, până ce o echipă a furnizorului de electricitate a reparat defecțiunea.