Intervenție dificilă la Roșiorii de Vede
Ieri seară, în jurul orei 17.59, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, pompierii militari roșioreni au fost alertați de izbucnirea unui incendiu la semiremorca unui TIR, încărcată cu deșeuri de titan și paleți din lemn, pe E70, la intrare în municipiul Roșiorii de Vede.
Pentru gestionarea acestei situații de urgență, la fața locului au intervenit progresiv două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Roșiorii de Vede, o ambulanță SAJ Teleorman, o autospecială de stingere de la Detașamentul de Pompieri Alexandria și o autospecială CBRN pentru efectuarea măsurătorilor privind substanțele degajate în mediul înconjurător. Prin intermediul dispeceratului integrat ISU – Ambulanță, au fost anunțate și instituțiile abilitate din domeniul protecției mediului, care au trimis la locul evenimentului echipe specializate.