Misiunile pompierilor teleormăneni, din ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la un număr de 10 evenimente, după cum urmează: 6 cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, un incendiu la o casă de locuit din localitatea Tecuci, un accident rutier produs în municipiul Roșiorii de Vede, fără victime, o intervenție pentru salvarea unui animal în localitatea Viișoara și o misiune pentru deblocarea unei uși de acces în locuință în vederea facilitării intervenției echipajelor medicale.

