Situația incendiilor de locuințe și pregătirea cetățenilor pentru sezonul rece

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman acordă în permanență o atenție deosebită protecției cetățenilor, prin asigurarea intervențiilor prompte, acțiuni preventive și campanii de informare menite să reducă numărul incendiilor și să crească gradul de conștientizare al populației.

Sezonul rece determină o creștere a numărului incendiilor produse de mijloacele de încălzire (cele defecte, improvizate sau nesupravegheate) și de instalațiile electrice exploatate greșit. Potrivit datelor centralizate la nivelul unității noastre, de la începutul acestui an până în prezent, la nivelul județului Teleorman au fost înregistrate un număr de 304 incendii de locuințe și gospodării cetățenești, în scădere față de anul trecut (2024) când au fost înregistrate 360 de astfel de evenimente, cu 16, 67%. Totuși, în opinia noastră numărul de incendii este în continuare ridicat, având în vedere că perioada cu cele mai multe evenimente de acest gen – lunile de iarnă – abia a început.

Menționăm că în debutul acestui sezon rece, respectiv de la 01 octombrie și până ieri, 19 noiembrie 2025, deja s-au înregistrat 19 incendii de locuințe și anexe gospodărești, rezultate cu cinci victime, fapt care arată clar că riscul este destul de mare și va continua probabil să crească odată cu scăderea temperaturilor.

Documente