„Incendiile de vegetație uscată” – tema întâlnirii de astăzi, între instituțiile județene și autoritățile administrației publice locale
„Incendiile de vegetație uscată” – tema întâlnirii de astăzi, între instituțiile județene și autoritățile administrației publice locale
Astăzi, 09 iulie 2025, începând cu ora 11.30, la Centrul Multifuncțional pentru Tineret, din municipiul Alexandria, Prefectul Județului Teleorman, domnul Rababoc Benone, a pus față în față toate instituțiile cu responsabilități privind gestionarea situațiilor de urgență generate de incendiile de vegetație uscată, atât de la nivel județean, cât și de la nivelul unităților administrativ teritoriale care se află în raionul de intervenție al Detașamentului de Pompieri Alexandria.
Întâlnirea a fost realizată în regim de urgență, ca urmare creșterii alarmante a numărului de incendii de vegetație uscată, miriște, culturi agricole, păduri, zone protejate, pășuni, în apropierea căilor de transport rutier și feroviar din județul Teleorman, precum și din cauza temperaturilor ridicate din ultima perioadă, de peste 40 de grade Celsius, care puteau pune în pericol viața și sănătatea oamenilor.