Două persoane rănite au avut nevoie de ajutorul salvatorilor

Astăzi, în jurul orei 08.40, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, pompierii militari au fost alertați de producerea unui accident rutier, pe raza municipiului Alexandria, pe drumul județean DJ 504, la ieșirea spre localitatea Cernetu, cu două autovehicule implicate și posibilitatea ca două persoane să fie rănite.

Pentru gestionarea acestei situații de urgență, la fața locului s-au deplasat rapid trei echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere, o descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj medical din cadrul SAJ Teleorman, cu o ambulanță.

Documente