Misiuni și activități derulate în sprijinul cetățenilor

În ultimele două zile, pompierii militari teleormăneni au răspuns la 45 de situații de urgență pentru salvarea vieții și bunurilor materiale ale semenilor și au efectuat patru misiuni de informare preventivă/recunoașteri la obiectivele socioeconomice cu aglomerări de persoane.

Conform datelor centralizate la nivelul Centrului Operațional din cadrul ISU Teleorman, situațiile de urgență gestionate de salvatorii noștri au fost:

- 30 de cazuri preluate de echipajele SMURD, pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor cu afecțiuni medicale grave;

- 9 incendii, dintre care două izbucnite la construcții de locuit/anexe gospodărești și șapte incendii de vegetație uscată și resturi menajere;

- 3 accidente rutiere, produse pe DN65 A, în apropierea loc. Putineiu, pe DN52, pe raza municipiului Turnu Măgurele și pe DJ612 A, între Satul Vechi și Văcărești, în urma cărora patru persoane au fost rănite, având nevoie de îngrijiri medicale și transportarea la spital, iar una dintre ele a fost încarcerată;

- 2 misiuni pentru salvarea a două animale din spații care le puteau pune viața în pericol;

- o intervenție pentru degajarea unui element de construcție desprins de la un acoperiș, din cauza vântului puternic din ultimele zile.

Documente